Clima pe glob în 2008: Cel mai rece an de la începutul secolului


La finele anului, climatologii au anunţat că 2008 este cel mai rece din secolul XXI a€“ ce e drept, abia început. Cu toate acestea, cel mai rece an, din perspectivă temperaturii medii globale a aerului, este cu aproximativ 0.3 grade C mai cald că media intervalului de referinţă 1961-1990, arată Organizaţia Mondială a Meteorologiei. Am stat de vorba pe această temă cu Roxana Bojariu, de la Administraţia Naţională de Meteorologie.

Rep: Roxana Bojariu, ce indică aceste date: se răceşte sau se încălzeşte atmosferă terestră?
RB. Depinde de scară de timp pe care o avem în vedere. Dacă privim la scară de timp a mai multor decenii, atunci tendinţa de creştere a temperaturii medii  este evidenţa în datele de observaţie.

La scară a doar câtorva ani, e vorba însă de o răcire relativa, datorată fazei negative a fenomenului El NiA±o-Oscilaţia Sudică (ENSO) care s-a dezvoltat în regiunea ecuatoriala a Pacificului. Această fază negativă este însoţită de temperaturi mai scăzute decât cele obişnuite ale apei de la suprafaţa oceanului. Anomaliile termice apăr în urmă interacţiunii cu circulaţia atmosferica, care determină măsele de apa din straturile adânci şi mai reci ale oceanului să înlocuiască măsele calde, de la suprafaţa.

Rep: Ce este şi cum apare fenomenul El NiA±o-Oscilaţia Sudică – ENSO?

„La scară a doar câtorva ani, e vorba însă de o răcire relativa, datorată fazei negative a fenomenului El NiA±o-Oscilaţia Sudică (ENSO) care s-a dezvoltat în regiunea ecuatoriala a Pacificului.”

Roxana Bojariu
RB. Fenomenul ENSO face parte din variabilitatea naturală a sistemului climatic. Este, mai precis, o manifestare a cuplajului ocean-atmosferă în zonă ecuatoriala a Pacificului.

Variaţiile circulaţiei atmosferice deasupra oceanului determină încetiniri sau accelerări ale ventilării straturilor oceanice, mai ales în regiunile estice, diminuând sau accentuând contrastele termice la suprafaţa Pacificului, care la rândul lor modifică circulaţia maselor de aer.

Aceste perturbaţii se propagă de-a lungul regiunii ecuatoriale a Pacificului, ajungând să determine fluctuaţii ale temperaturii apei de suprafaţa a oceanului, ale precipitaţiilor, presiunii şi vânturilor cu o periodicitate cuprinsă între 2 şi 7 ani.

articol realizat de Grigore Augustin

Acest articol a fost publicat în tema lunii și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s