Compatibilitatea dintre stiinta si teologie


 

Un om de stiinta contemporan spune raspicat ca „intregul univers este ocupat de inteligenta si intentii de la cea mai mica particula elementara, pana la galaxii, si extraordinar este faptul ca – zice el – in amandoua cazurile este vorba de aceeasi ordine si de aceeasi inteligenta”. Acelasi savant vorbeste de ordinea matematica din inima realitatii, o necunoscuta care se ascunde in spatele cosmosului si care este „cel putin o inteligenta hipermatematica, in stare sa calculeze”; aceasta este si „producatoare de relatii, ceea ce inseamna ca este de tip abstract si spiritual”. Potrivit aceluiasi om de stiinta, „sub fata vizibila a realului exista ceea ce grecii numeau „logos”, un element inteligent, rational, care hotaraste, care dirijeaza, care anima cosmosul si care face ca acest cosmos sa nu fie un haos, ci o ordine”.

Un al doilea temei al compatibilitatii si conlucrarii teologiei cu celelalte stiinte este Revelatia divina, continutul descoperirii dumnezeiesti, care prin profunzimea ideilor si cantitatea inepuizabila a informatiilor invita la cercetare si constituie un continuu prilej de meditatie. Dar nu numai ca cercetarea stiintifica, avand ca obiect lumea, este compatibila cu teologia, ci – conform Revelatiei – teologia ii ofera stiintei garantia adevaratei cunostinte. De aceea, Adam fiind inca in stare harica netulburata de pacat, „apus nume tuturor animalelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor salbatice ” (Fac. 2, 20), desigur, avand la baza o cercetare prealabila a modului lor de viata. Dar Adam primise porunca sa nu manance din pomul cunostintei binelui si raului (Fac. 2, 17), adica sa nu se instituie masura suprema de evaluare a binelui si raului in lume si sa nu tinda la cunoasterea valorilor create in afara lui Dumnezeu sau despartit de Dumnezeu. El avea porunca sa stapaneasca, ceea ce presupune si implica si cunoasterea, dar pomul cunostintei binelui si raului era simbolul ramanerii sub obladuirea cunoasterii supreme, care ii apartine lui Dumnezeu.

Deci Adam avea deja o Revelatie, al carei continut constituia indrumarul sau in efortul de a cerceta, cunoaste si stapani si trebuia sa interpreteze corect acest indrumar.

Cu fiecare noua descoperire, stiinta va recunoaste in lume prezenta ratiunilor divine provenite din Logosul creator. In demersul sau, raportandu-se mereu la datele Revelatiei, omul de stiinta autentic poate sa impartaseasca lumii tainele universului si aceasta pentru ca efortul onest si consecvent din cercetarea stiintifica sa poata conduce la intuitii compatibile cu Revelatia. Pentru un astfel de cercetator nu ratiunea umana este suverana, ci Revelatia dumnezeiasca si in ultima instanta, voia lui Dumnezeu exprimata in Scriptura si Traditie.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s