Relatia stiinta-religie, relatie de opozitie sau complementara?


Stiinta este un mod de a sti, de a cauta adevarul cu ajutorul criticii (Popper), iar salvarea (mantuirea) omului se obtine intreband, de aceea, este „mai grav a nu te intreba despre existenta lui Dumnezeu decat a nu crede in El”. Dar stiinta escamotand intelepciunea in numele cunoasterii, are nevoie de etica. Religia, Dumnezeu, este semnificatie nu referinta, este cunoastere prin credinta si nu prin ratiune, Dumnezeu fiind al inimii si nu al ratiunii. Plecand de la adevarul ca ceea ce este afectiv este si real, St. Lupasco considera ca afectivitatea este egala cu absolutul; Destinul istoric al omului este de a epuiza ideea de Dumnezeu (Cioran) si indiferent de este sau nu credincios, cu Dumnezeu omul trebuie sa aiba o relatie. Deci, a cauta argumente pentru a crede este pana la urma „a nu mai crede sau a falsifica argumentele in scopul de a crede”; Dumnezeu este transcendentizarea imanentei si imanentizarea transcendentei (Levinas, Buber); Dumnezeu fiind peste tot si nici intr-un loc, a sti si a lupta a-L gasi exprima dorinta de perfectiune a omului, viata sa spirituala fiind caracterizata prin cautarea permanenta a desavarsirii. Omul, constient de spiritul sau este o fiinta, este, in esenta, ceea ce cauta, deoarece esenta fiintei este constientizarea limitelor omului si efortul de a depasi aceste limite; in final, omul ce a nu trecut prin religie este un handicapat spiritual, omul areligios fiind gol pe dinauntru, fiind steril ca transcedenta.

Interrelatia stiinta-religie Religia nu exclude cunoasterea (stiinta) cat timp Iisus a spus oamenilor sa cunoasca adevarul pentru a deveni slobozi. in final, religia da sens stiintei. Radacina comuna a religiei si stiintei este misterul, Dumnezeu fiind mister, iar cunoasterea (stiinta) izvorand din lupta omului cu limitele ratiunii sale. Credinta lasa deci deschisa calea stiintei, transumanul, in final, „facand din obiectivitatea subiectiva a stiintei si din subiectivitatea obiectiva a religiei o unitate ce se apropie de sacru” (Basarab Nicolesco). Deci, intre stiinta si religie nu poate fi un maniheism absolut deoarece: – omul traieste dupa spirit in stiinta; – stiinta obliga la angajare morala; – morala superioara este aceea raportata la absolut, la perfectiunea lui Dumnezeu; – iar progresul vietii umane si sociale rezultaa din cuplarea ratiunii cu spiritul, a stiintei cu religia.

articol realizat de Tepurlui Ana Maria

Acest articol a fost publicat în tema lunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s